A trecut cam multă vreme…
August 2nd, 2009 by liviucretuDe la data când am publicat ultimul “post” pe acest al doilea blog a trecut peste un an de zile. Nu am avut chef de bloguri ş i nici de scriere în internet. E drept am citit rezultatele ultimului concurs de bloguri, cât şi blogurile respective. E vorba de concursul Roblogfest, bineînţeles cu discuţiile şi contestaţiile de rigoare. În Martie 2009 mi-am cumpărat de pe net un monitor lcd marca Samsung 943N de 19″ în locul Philips-ului care a obosit lucrând pentru băiatul meu şi apoi pentru mine. Cu toate că l-am achiziţionat la 1/2 de preţ şi drept nou mi-a fost tare teamă că am să iau o mare ţeapă. Deocamdată monitorul funcţionează perfect, motiv pentru care îl şi dau la “gazeta de perete”.
În Aprilie 3 s-a născut nepoata mea Diana Maria. La sfârşitul lui Mai mi-am înaintat actele pentru pensionare, am intrat în concediu, pentru ca apoi să-mi fac lichidarea. Acum aştept decizia de pensionare. Dar cu criza asta o să aştept mult şi bine. Noroc de banii adunaţi în timpul cât am lucrat la firmă, că din partea statului nu te poţi aştepta decât la surprize neplăcute. Pe 19 Iulie am fost la botez, prilej de întâlnire cu rudele. Între timp au revenit muncitorii în dreptul blocului în care locuiesc şi probabil că vor termina anul acesta lucrările pentru reabilitarea străzii, liniei de tramvai şi a refugiului pentru staţie. Profit de ziua de azi, în care este linişte pentru a completa şi publica articolul de blog.